Fericirea incepe din interior..

Fericirea este ca un fluture fragil, care zboară în jurul nostru, dar adesea îl pierdem din vedere din cauza norilor de frici și blocaje. Ne apropiem de ea, dar ne speriem de propria noastră lumină, crezând că nu o merităm. În acele momente, ridicăm ziduri de apărare și ne ascundem sentimentele în spatele unor măști, iar astfel ne îndepărtăm nu doar de fericire, ci și de cei dragi.

Așteptăm ca celălalt să fie sursa noastră de iubire, dar uităm că iubirea nu e un dar pasiv, ci o grădină care trebuie îngrijită. În loc să o așteptăm, ar trebui să devenim acea grădină în care ceilalți doresc să rămână, plină de încredere, respect și atenție.

Când nu mai zâmbim lângă persoana iubită, suntem tentați să credem că relația s-a uscat, că nu ne mai potrivim. Dar uităm că rădăcina fericirii este în noi, nu în celălalt. Nimeni nu poate să ne ofere starea de bine pe care nu o găsim singuri. Starea de bine este ca un izvor interior, și nu depinde de cine stă lângă noi.

Dacă din copilărie am învățat să navigăm în furtuni de toxicitate, calmul ne poate părea un ocean prea liniștit. Ne este greu să acceptăm că liniștea e sănătoasă, pentru că haosul a devenit un loc familiar. Dar adevărata pace nu înseamnă lipsă de provocări, ci echilibru între valurile vieții.

Adesea ne lăsăm purtați de nevoia de validare, zburăm din floare în floare, crezând că doar cei din jur ne pot da sens. Dar uităm că valoarea noastră e precum un soare care arde din interior – nu are nevoie de lumina altora pentru a străluci.

Visăm la relații perfecte, dar relația este ca o casă: nu o găsim gata construită, ci o ridicăm cărămidă cu cărămidă, pe fundația unor valori comune. Relațiile sunt pline de zile senine și furtunoase, și tocmai acele momente de îndoială și nesiguranță ne ajută să creștem.

Nu ar trebui să ne consumăm energia încercând să controlăm totul, ca și cum ne-am teme că întreaga casă s-ar putea prăbuși. În loc să ne temem de trădare sau dezamăgire, ar trebui să ne fortificăm fundația proprie, să ne concentrăm pe echilibrul nostru interior. Oricine ar pleca sau ar rămâne, noi vom rămâne în picioare.

Adesea, reluăm aceleași tipare în relații noi, ca și cum am rătăci într-un labirint familiar. Sperăm că următorul partener va fi răspunsul, dar descoperim că oglinda ne arată aceleași umbre. Singura cale de a ieși din acest labirint este să ne schimbăm pe noi înșine, pentru că fericirea și împlinirea vin din interior, nu din exterior.